Categoria AObligațiile conducătorilor de autovehicule

Ce măsuri ia conducătorul unei motociclete, angajat într-un accident cu avarii uşoare?

Variantele de răspuns:

Aaşteaptă sosirea poliţistului din zonă
Bscoate motocicleta în afara părţii carosabile sau, dacă nu este posibil, o deplasează cât mai aproape de marginea drumului, după care anunţă în termen de 24 de ore cea mai apropiată unitate de poliţie competentă, pentru constatarea şi întocmirea documentelor legale✓ Răspuns corect
Canunţă poliţia, fără a schimba poziţia motocicletei

Răspunsul corect

Varianta B: scoate motocicleta în afara părţii carosabile sau, dacă nu este posibil, o deplasează cât mai aproape de marginea drumului, după care anunţă în termen de 24 de ore cea mai apropiată unitate de poliţie competentă, pentru constatarea şi întocmirea documentelor legale

⚖️ Explicație — baza legală (Art. 79)

OUG 195/2002 — Codul Rutier

(1) Conducătorul de vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat doar avarierea vehiculului este obligat să-l scoată imediat în afara părții carosabile ori, dacă nu este posibil, să-l deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-l corespunzător. (2) În situația prevăzută la alin. (1), conducătorul de vehicul este obligat să se prezinte în termen de 24 de ore la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare și eliberării autorizației de reparație. (2.1) Dispozitiile alin. (2) nu se aplica in cazul in care se incheie o constatare amiabila de accident, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) s-au produs pagube materiale a caror despagubire este asigurata prin polita de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule; b) accidentul nu s-a produs ca urmare a savarsirii faptelor pentru care se retine permisul de conducere sau dovada inlocuitoare a acestuia, in conditiile prevazute la art. 111 alin. (1) lit. b) si c), dupa caz, precum si a faptei prevazute la art. 86 alin. (1); c) cel putin unul dintre conducatorii vehiculelor implicate in accident si-a recunoscut vinovatia in producerea accidentului de circulatie; d) conducatorul de vehicul care si-a recunoscut vinovatia in producerea accidentului de circulatie detine asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule valabila; e) cei doi conducatori de vehicule implicate in accidentul de circulatie au completat si semnat fara obiectiuni formularul de constatare amiabila de accident. (2.2) Societatea de asigurare verifica indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (21) lit. a) - e), precum si corectitudinea intocmirii formularului de constatare amiabila de accident si atesta, dupa caz, validitatea sau nulitatea constatarii amiabile de accident; (2.3) Societatile de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule sau reprezentantii acestora, sesizati de producerea unui accident de circulatie in baza formularului de constatare amiabila de accident au obligatia de a anunta imediat unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, precum si de a aduce la cunostinta celui implicat obligatia de a se prezenta la unitatea de politie, daca exista indicii cu privire la neindeplinirea conditiilor prevazute la alin. (21) lit. b). (2.4) In situatia prevazuta la alin. (23), conducatorul de vehicul implicat in accidentul de circulatie are obligatia de a se prezenta la unitatea de politie in termen de 24 de ore de la data primirii invitatiei din partea acesteia, in vederea intocmirii documentelor de constatare a accidentului de circulatie si eliberarea autorizatiei de reparatie. (2.5) Procedura atestarii prevazute la alin. (22), precum si forma, continutul si modul de distribuire a formularului de constatare amiabila de accident, prevazut la alin. (21) lit. e) se stabilesc prin ordin al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. (3) abrogat

💡 Sfat pentru capitolul “Obligațiile conducătorilor de autovehicule

Conducătorul auto are obligația de a avea asupra sa permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, asigurarea RCA valabilă și trusa medicală, triunghiurile reflectorizante și stingătorul de incendiu. Nerespectarea acestor obligații se sancționează contravențional.

Exersează acest capitol

Capitolul “Obligațiile conducătorilor de autovehicule” conține 174 de întrebări. Rezolvă-le pe toate pentru a te pregăti complet pentru examenul DRPCIV.

🎯 Testează-te acum!

1. Care dintre următoarele obligații revin conducătorului de vehicul?

2. Bastonul alb, ridicat de un pieton care traversează strada printr-un loc nesemnalizat și nemarcat, vă obligă:

3. La cererea polițistului rutier, împreună cu reprezentantul autorităților abilitate, conducătorul auto este obligat: